O mamă

 Sunt mama unui copil psihopat

imagine generata cu AI

Astăzi în timp ce mă spălam pe dinţi mă gândeam câte lucruri ca la carte am făcut în legătură cu fiica mea.

Am redus cât de mult am putut interacţiunile sociale în primii ani, petreceam aproape tot timpul liber cu ea şi când zic tot timpul, înseamnă tot timpul. Nevoia ei de mine şi de atenţia mea era foarte mare, ca a unui bebeluş. Când era întrebată ce îi place să facă, răspunsul era acelaşi “să stau cu mami”.

Stătea la televizor jumătate de oră pe zi maxim, telefon şi tabletă nu a avut până în clasa a treia, la 10 ani când a venit pandemia şi a trebuit să primească acces la calculator ca să poată face lecţii doar pe perioada orelor şi maxim vinerea după amiaza telefon, nu a băut sucuri acidulate, nu s-a culcat la altă oră decât 8:30 nici de două ori pe an, pentru că avea nevoie de mult somn ca să funcţioneze în parametri a doua zi.

Încercam să îi insuflu valori morale precum omenia, bunătatea, respectul, toate, fără niciun efect.

Am încercat să văd la ce se pricepe şi am susţinut-o oferindu-i ore de pregătire ca să îi fie uşor la şcoală, sa poată fi integrată şi acceptatată. A fost la psihologi, unii foarte bine pregătiţi, care ori erau fermecati de inteligenţa, maturitatea şi faptul că le livra fix ce proiectau şi considerau peste căteva şedinţe că nu are nicio problemă, din contra ce copil incredibil este, ori fiica mea considera că-şi pierde vremea şi toţi sunt “proşti” şi nu au cu ce să o ajute.

Nici unul nu mi-a spus, nu a bănuit ce se întâmplă de fapt cu copilul meu. Cum ar fi putut? Eu însămi sunt psiholog şi nu m-am prins care e problema. Ştiam că ceva nu este în regulă, căutam tot felul de răspunsuri, citeam sute de pagini, făceam cursuri despre ataşament, şi mereu, aveam impresia ca, dacă mai fac un pic de efort, mă mai conectez un pic, îi ofer un pic mai multă siguranţă, lucrurile vor lua o turnură sănătoasă. Că e trauma, că e ataşamentul dezorganizat, că… Mereu eu mai trebuia să fac, să dau, totul era un efort interminabil, nimic din ceea ce la ceilalţi copii era firesc şi de la sine, la noi tot era chinuit, muncit, cu eforturi peste măsură din partea mea. Lucruri evidente pentru alţii, cum să păstreze relaţii, cum să nu îi înşele, cum să nu le însceneze răzbunare la cea mai mica supărare/frustrare la noi erau cu sute de exemple, cu sute de Re-do şi cu sute de ore de încercări din partea mea de a ajunge cumva la ea, ca să înteleagă noţiunile de “bine şi rău” raportate la ea. Copilul meu are o inteligenţă peste medie, cu succes şcolar, participare la concursuri, olimpiade, intelege perfect lumea din jur, înţelege ce e bine şi rău, frumos şi urât, moral şi imoral. Are o rapiditate de a citi oamenii ca un lunetist, vede orice mica slăbiciune sau ezitare în oricine. Înţelege perfect cum funcţionează lumea, ceilalţi sunt “obligaţi” să respecte regulile la punct şi virgule şi îi taxează incredibil de dur la orice minusculă abatere. Regulile nu i se aplică ei: “nu vreau să le respect”.  

În timp, toate relaţiile ei se destrămau pe cât de repede se formau. Oamenii erau mereu fascinaţi de dezinvoltura, încrederea, nonşalaţa şi şarmul superficial pe care îl afişa. Dar apoi, orice ne-pliere pe dorinţele ei şi pe controlul exercitat de ea asupra celorlalti era taxat imediat. Singura constantă am rămas eu. Asta pentru că eu mă pliam încontinuu pentru a regla copilul care se de-regla de la orice mica frustrare şi pentru a menţine relaţia care se putea rupe în orice moment, tot timpul atârna de un fir de aţă, de încă ceva ce trebuia să fac în plus. Sunt nu numai conştientă, dar militez pentru ca părintele să refaca legătura atunci când există o ceartă, dar la noi se simţea mereu ca o gaură neagră în care eu vărsam sentimente, eforturi, empatie şi copilul lua încontinuu fără a da inapoi nimic pozitiv, decât dacă avea un interes şi mă manipula. Uneori spuneam că de asta e bine să ai animale când ai un copil “deosebit”, ca să primeşti şi tu puţină afecţiune şi să poţi să te încarci.

O persoană cu psihopatie poate manipula inclusive testele standardizate. Într-o zi, a primit un test de la psiholog, care ştia de la mine ce făcea, l-a văzut, mi-a cerut mie să îl completez ca “să nu se prindă psihologul”, apoi când am refuzat, l-a completat impecabil. Când am întrebat cum a făcut răspunsul a fost “am jucat un rol şi a răspuns Rolul”.

Am încercat atâtea, unele de-a dreptul aberante cum ar fi renunţarea la tigăile cu strat antiaderent că citisem că influenţează sănătatea mintală a oamenilor, coacerea de pâine cu maia să aibă probiotice bune, cumpărarea celor mai frumoase rechizite pentru a putea să fie abordată de colegi etc.